09 decembrie 2012

Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri

Vineri a avut loc deschiderea expoziţiei Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri la GALATECA. Iată câteva fotografii din spaţiu. Ne pregătim acum pentru evenimentele care vor avea loc pe toată durata expoziţiei. Detalii foarte curând.



Poveşti în imagini, benzi desenate sau comicsuri, iată câteva dintre numele sub care s-a făcut cunoscută cea de-a noua artă: banda desenată.
Muzeul Benzii Desenate – un proiect de autor care a existat fizic în spațiul MNAC, pentru ca acum să se dezvolte prin intermediul proiectelor culturale din centrele care îl găzduiesc – propune o selecţie atentă de 14 artişti reprezentativi. Exponatele acoperă o perioadă de 90 de ani de evoluție a benzii desenate și poartă semnăturile: Ary Murnu, Burschi Gruder, Puiu Manu, Livia Rusz, Matty Aslan, Radu Duldurescu, Sandu Florea, Ioan Mihăescu, Mircea Arapu, Valentin Tănase, Tudor Popa, Alexandru Ciubotariu, Matei Branea, Cristian Dârstar. Cu o "punere în scenă" concepută special pentru noul spaţiu Galateca aducem în prim-plan benzile desenate în formatul original în care au fost create, dar şi în stadiul de "produs final": cartea, albumul sau revista în care au fost publicate. Astfel, putem încerca o decodare a felului în care au fost imaginate aceste bijuterii grafice, ce nu au fost gândite pentru a fi expuse, ci pentru a fi publicate.
Expoziţia durează 3 luni şi în tot acest interval vom organiza diferite evenimente, de la lansări de revistă, la ateliere de lucru sau chiar editare de albume.
După modelul muzeelor din spațiile culturale în care banda desenată și-a câștigat deja recunoașterea binemeritată, am creat și obiecte al căror design și utilitate sunt inspirate de subiectul expoziției. Toate acestea reprezintă încă un pas important către găsirea unui loc definitiv pentru acest muzeu, acum “călător”, și care a dovedit că își poate afla sensul și scopul în peisajul cultural bucureştean.
Curator Alexandru Ciubotariu
coordonator Muzeul Benzii Desenate

Niciun comentariu: